Asaftei Monalisa Geanina

Román nyelv és irodalom tanár

Profesor de limba și literatura română

Care este oare portretul unui profesor model?

Până nu de mult îmi spuneam că mi-aş dori enorm, ca peste timp, asemenea lui Sadoveanu vorbind despre Domnu Trandafir, să pot scrie un fragment din care să iasă în evidență chipul unui profesor drag mie, recunoştința, respectul, admirația, dragostea față de acel profesor şi să pot afirma: acesta a fost modelul meu de viață, idolul meu!  

În concepția personală, un profesor model trebuie să ştie comunica cu elevii săi la şcoală, dar şi în afara ei, să fie înțelegător, să găsească metode de predare atractive, să fie exigent, dar în limite rezonabile, notările sale să fie corecte, să ştie glumi cu elevii, să manifeste preocupare pentru înțelegerea materiei (dat fiind faptul că disciplina limba și literatura română este o provocare în zona noastră), pentru problemele personale ale elevilor, să încerce să organizeze diverse activități cu elevii pentru a le putea descoperi şi alte laturi.

Profesorul model trebuie să răspândească în jurul său dragoste, bunătate, blândețe, respect, admirație, sinceritate, puritate, cinste, calm față de elevii săi. El are menirea de a ne educa, de a ne învăța, de a ne da o bogată învățătură sufletească, de a fi modelul nostru.

Astfel, profesorul model ar putea constitui pentru mine părintele meu de la şcoală; acest lucru, m-ar determina să fiu şi eu un elev model.

Ca urmare, aș constitui o listă de calități pe care ar trebui să le aibă un profesor model:

Prima calitate a unui profesor este, să aibă conștiința datoriei.

A doua calitate ar fi aceea, de a vedea copilul ca pe o persoană complexă, cu mai multe nevoi: de a fi curioși de a afla, de a fi respectat, de a fi creativ, de a se simți valorizat.

„Copiilor le place , de fapt, să își exerseze voința. Nici o ciocolată nu e mai dulce ca mulțumirea de a-ți fi reușit un proiect, de a fi înțeles și învățat o lecție, de a te simți azi mai înțelept și mai bun (poate) decât ieri”.

A treia calitate este să fii drept, corect!

Aceasta este cartea mea de vizită pe care o privesc în oglindă și pe care o respect în slujba mea, cea de profesor, de dascăl, de educator, de pedagog!

Eu acest țel am în această misiune plăcută, grea, provocatoare și frumoasă!

Scroll to Top

Bejelentkezés

Amenyiben rendekezik fiókkal, kérjük jelentkezzen be!

Érdeklődési űrlap